Petru - `Piatra` pe care El n-a dat-o in laturi

De doua zile ma hranesc mereu cu lacrimi si nesomn. Suspin si gem de parca mi s-ar desface inima din piept. La orice sunet tresar de teama ca in curand ne vor descoperii iudeii ascunzatoarea si ne vor duce pe toti la puscarie. E frig si intuneric dar inlauntrul meu e si mai noapte.

Incurand se va crapa insa de ziua!

V-antrebati, cine sunt eu?
Fusesem un umil pescar galilean preocupat cu cele pamantesti. Proprietarul unei barci vechi cu care imi castigam traiul pe mare. Preocuparile mi le-a schimbat insa o vizita a lui Ieshua din Nazaret chiar acolo in barca mea.


Hm…, Parca il vad si acum predicand din barca mea si chemand multimile la mparatia cerurilor. El vorbea cu atata har si putere incat iti era greu sa nu il asculti.


Dupa ce si-a terminat discursul, s-a indreptat inspre mine si mi-a cerut un lucru care mi se parea fara rost: “departeaza barca pentru pescuire!” am incercat sa ii explic ca tota noaptea ma chinuisem sa prind peste fara nici un sort de izvbanda, dar ochii lui insistenti pironiti in ai mei m-au facut sa ii fac pe plac, desi stiam ca nu era nimide prins acolo. Cand am scos insa mreaja incarcata cu pesti – m-am cutremurat. Am cazut in genunchi cu toata sinceritatea si l-am rugat sa plece de la mine, in fata Lui ma vedeam prea. Dar El n-a plecat. El s-a uitat la mine, m-a ridicat si mi-a zis: “Vino dupa mine si te voi face pescar de oameni”.


Si ce ani frumosi au urmat! La ce lucruri marete am fost martor alaturi de El! Ce partasie cu Fiul Celui Divin! Ce invataturi! Ce minuni!
Acum insa…. in gand aud mereu ca un ecou o voce “Petre in noaptea asta te vei lepada de Mine de trei ori…. te vei lepada de mine de trei ori.” Ce absurde pareau aceste cuvinte cand le-am auzit! Erau…, de neconceput. Nu credeam pentru o clipa ca as fi in stare sa ma leapad de El. La urma urmei eu fusesem atat de hotarat… sau… cel putin am crezut ca sunt….


Acum nu mai eram sigur pe nimic. Dimpotriva mi-era parca teama de mine si rusine de ce am fost in stare sa fac.
In noaptea aceea voiam sa ii arat Invatatorului ca sunt tare. imi pusesem sabia in haina si am intrat cu el in Ghetsimani. Acolo, asa cum avea El obiceiul a inceput sa se roage. Eu, dupa obiceiul meu am adormit. De cateva ori ne-a trezit spunandu-ne ca ar trebui sa veghem sa nu cadem in ispita dar… de fiecare data am adormit nesimtind nimic amenintator. A treia oara insa cand ne-a trezit vedeam cum se apropie o multime de ostasi insotiti de preoti si …. de Iuda.
Atunci am socotit ca e momentul sa ii arat Invatatorului hotatrarea mea. Am scos sabia si am lovit pe Malhu. Dar in incaierare Isus a strigat “Destul! – Lasati-i!” si apoi s-a atins de ureche omului aceluia si l-a vindecat pe loc. Nu mai pricepeam nimic! Eu loveam cu Sabia El vindeca!


El s-a predat apoi in mainile lor ucigase fara nici o riposta. L-au luat si l-au tarat cu ei. Curajul mi s-a topit atnci in firca si am fugit de m-am ascuns. Eram totusi curos sa vad ce se intampla si am inceput sa ii urmez de departe, de frica de a nu fi si eu deconspirat si arestat ca un rasculator.
Cand l-au dus in curtea Marelui Preot mi-am facut si eu loc printre cei ce se incazeau la un foc facut in curte. Focul imi incalzea trupul cuprins de frigul noptii si de fiorul celor intamplate. Flacara ardea jucaus aruncad lumina si umbre pe fetele celor din jurul lui. o slujnica uitandu-se la mine indelung a zis in auzul celorlalti “si omul acesta era cu El”. Inr-o secunda am fost cuprins de un fior rece care mi-a trecut dini crestet pana in talpi si de teama, cu un ranjet fals am scos cava cuvinte care mi-au iesit din gura mai inainte sa le pot chipziui. :”Femeie nu Il cunosc!” Nu au trecut bine cateva minute in care sa imi revin eu insumi, ca zice un altul “si tu esti unul din oamenii aceea!” din nou eram nepregatit, crezusem ca am scapat de intrebari. Am inghitit in sec si fara prea multa gandire am negat incercand sa par cat mai detasat si calm “Omule, nu sunt dintre ei”. Imi simteam inima cum mi se zbatea in piept de tensiunea momentului. Apoi, aprope un ceas nu mia mai zis nimeni nimic. Gandeam in mine insumi ca de acum m-am infiltrat bine printre ei si ca nu voi mai avea probleme. Incercam sa rad si eu la glumele lor si sa fac conversatie. Sa fi trecut asa vreun ceas cand vine unul care imi spulbera acoperirea “Nu mai incape indoiala ca si omul acesta era cu El, caci e Galilean” M-am jurat atunci ca nu il Cunosteam.

Chiar atunci a cantat cocosul.

Am vrut sa fug dar, chiar atunci il scoteau pe Isus din odaie, m-am oprit si am privit impreuna cu ceilalti. Din toata multimea celor din curte, ochii lui s-au oprit in ochii mei. Stia! Avusese dreptate! Si cat de slab am ptut sa fiu! si cat de jos am alunecat!
M-m intors si am fugit si am inceput sa plang cu amar! De atunci plang si ma caiesc si nu-mi gasesc alin. Caci El Dmnul nu mai e. La-u judecat, la-u rastignit, si la-u pus mort intr-un mormant. Daca pana aici mai trageam nadejde…. acum s-a dus! Iata ca se face ziua. Oh, o noua zi….Dintr- data in poarta case se aude zgomot puternic – e cineva! Or fi garzile! Ne-au descoperit! Dar uite prin zabrelelle ferestrei se vede o silueta de femeie. e doar Maria.
Deschiazndu-i usa, Maria incepe sa spuna printre lacrimi ca mergand de dimineata spre mormant au gasit piatra data la o parte si ca ar fi vazut si o vedenie de inger care ar fi zis ca a inviat dar ca pe El nu l-au vazut. Am zis: Merg sa vad! Ioan a plecat si el cu mine.

Am inceput sa alergam dar Ioan find mai tanar mi-a luat-o inainte. Ajunsi la mormant piatra cea mare fusese data la o parte. Am intrat si Ioan a intrat dupa mine. Mormatul era Gol si stergarul era impaturat si pus la picioare.
Nu intelegeam nimic. Simteam aceeasi durere si chin. Voiam sa sper dar ma temeam. la urma urmei e doar un mormant gol – El nu era de vazut. Si chiar daca ar fi fost viu….. Eu il tradasem. El stia – Lucrurile oricum nu ar mai putea fi la fel de acum.

Am plecat de la mormant. De acum nu mai fugeam, calcam usor cautand sa imi explic cele intamplate.
Ioan a plecat inapoi eu m-am dus singur intr-un loc singur. Atunci Domnul a aparut in fata mea. Mi-am frecat ochii sa vad daca nu cumva nesomul imi juca feste. El a stat inaintea mea si privindu-ma in ochi m-a ridicat pe picioare – Era El. Dragostea necuprinsa a lui Dumnezeu radia in prezenta lui si cuprindea toata fiinta mea. Speranta mi-a cuprins din nou inima.

El a stiut dar El Cel Viu a Iertat! O ce povara s-a dus! O ce lumina in suflet s-aprins! Un nou om era modelat in adancul meu.S-a facu zi noaptea din isufletul meu! Mai tarziu m-a intrebat “Simone Ma iubesti tu mai mult decat acestia?” Cum sa nu il Iubesc? dar cum sa raspund grabit dupa cele patite? El mi-a zi paste oile mele! Si fiindca el m-a gasit vrednic – asta fac
(Fapte 3: 12-)